Elevii Colegiului Național ”Ioan Slavici” Andrei Turcu (clasa a IX-a B) și Darian Coman (clasa a X-a B) au participat, la Cluj, la Hackathon Innovation Lab timp de două zile, reușind să treacă de toate probele eliminatorii și sunt aproape de marea finală Innovation Labs de la București, din data de 29 mai 2023. Urmează două etape eliminatorii în luna aprilie și apoi marea finală de la București.
În cadrul evenimentului, aceștia au acumulat cunoștințe antreprenoriale noi, au făcut schimb de idei și au reușit să lege diferite colaborări.
Ideea de business pe care cei doi elevi au prezentat-o oferă soluții digitale pentru toate afacerile care comercializează produse fizice. Soluțiile constă în realizarea modelului 3D a întregului catalog de produse ale unui comerciant, ulterior implementând tehnologia de realitate augmentată în magazinul online, astfel cumpărătorul având posibilitatea să vizualizeze produsul dorit, amplasându-l în spațiul dorit, beneficiând de o vizualizare 1 la 1 cu realitatea, cu ajutorul unui simplu dispozitiv mobil, fără a fi nevoit sa se deplaseze la o reprezentanță pentru a-l vizualiza, a-i înțelege dimensiunile și aspectul.
Innovation Labs Cluj-Napoca este un program implementat cu parteneri academici precum: Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Iuliu Hațieganu Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, unde 46 de echipe formate din studenți și antreprenori s-au întâlnit în acest weekend pentru a-și prezenta ideea de business, a o dezvolta împreună cu toți mentorii prezenți, trecând prin câteva probe eliminatorii.
Innovation Labs Cluj-Napoca 2023 este un program organizat de Asociația Tech Lounge și implementat împreună cu Asociația Transilvania IT, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, UiPath, AROBS Transilvania Software, Atos, Carrefour România, Orange și mulți alți parteneri.