pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Programul ”Euro 200” | 14 elevi din Satu Mare primesc bani de la stat să-și cumpere calculatoare

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Marți, 4 iulie, a fost publicată în Monitorul Oficial lista elevilor care primesc bani de la stat pentru a-și cumpăra calculatoare prin Programul ”Euro 200”.

Din județul Satu Mare sunt 14 beneficiari. Este vorba de șase elevi de la Școala Gimnazială Babța, șase elevi de la Școala Primară Corund și doi elevi de la Liceul Tehnologic ”Petru Cupcea” Supuru de Jos.

De acest sprijin beneficiază ”elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până în 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie”.

Lista inițială cuprinde 2.165 de beneficiari din toată țara. Contestațiile se depun în perioada 10-13 iulie, conform calendarului oficial:

  • Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare: până la 22 mai
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială: până la 22 iunie
  • Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat: 23-26 iunie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 4 iulie
  • Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor: 6 iulie
  • Depunerea contestațiilor: 10-13 iulie
  • Rezolvarea contestațiilor: 14-21 iulie
  • Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ: 21 iulie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 4 august
  • Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/ universități: 21 august – 15 septembrie
  • Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari: 18-29 septembrie
  • Achiziționarea de calculatoare: 18 septembrie – 30 octombrie
  • Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 18 septembrie – 3 noiembrie
  • Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 18 septembrie – 8 noiembrie
  • Decontarea către operatorii economici: 25 septembrie – 30 noiembrie.

Configurația minimă recomandată pentru calculatoare

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă ajutor financiar potrivit Legii nr. 269/2004 este următoarea:

  • a) pentru desktop-procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080; tastatură, mouse optic; cameră web;
  • b) pentru laptop, notebook, ultrabook și dispozitive echivalente – procesor cu minimum 2 nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB; diagonală minimum 14“; rezoluție minimum 1.366 x 768; cameră web.

Calculatoarele a căror achiziționare se realizează prin ajutor financiar vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licențiat

Sunt considerate calculatoare personale și dispozitivele mobile de tip calculator personal cum ar fi laptopul, notebookul, ultrabookul sau dispozitivele echivalente.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii