Concursul „Prietenii pompierilor”, etapa județeană, organizat astăzi, 4 iunie, de către ISU Satu Mare în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare a demonstrat încă odată, ambiția și spiritul competitiv al celor peste 60 de tineri participanți.

Asociația pentru Valori în Educație este o organizație non-profit care are convingerea că responsabilitatea pentru modernizarea educației publice este în egală măsură a societății din care facem parte fiecare dintre noi. 

Elevii Liceului Teoretic German "Johann Ettinger" Satu Mare s-au clasat pe locul doi atât în întrecerea rezevată fetelor cât și la băieți la Concursul Național “Prietenii Pompierilor”.

Sens giratoriu provizoriu la Liceul Teoretic German "Johann Ettinger".

În cadrul proiectului Erasmus+ KA1,”Competenţele deschid porţi”, Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” găzduieşte, în aceste zile, trei profesori de la Zakladna skola Julie Bilcikovej din Budkovce, Slovacia.

În perioada 2-4 octombrie, profesori ai Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare au participat la o întâlnire de proiect, în cadrul proiectului Erasmus+, „Unul pentru toți, toți pentru unul”.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor alături de consilierul local Ştefan Ressler au făcut o vizită vineri, 2 martie, la Liceul Teoretic German "Johann Ettinger", pentru a verifica stadiul lucrărilor de amenajare a noului corp de clădire a unității de învățământ.

Liceul Teoretic German “Johann Ettinger”, premiat la 20 ani de activitate.
În perioada 23-28 octombrie, un grup de elevi şi profesori ai Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare a participat la activităţile de învăţare şi formare, organizate în cadrul proiectului de parteneriat strategic Erasmus+,
Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” a primit DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ pentru pionerat în derularea proiectelor educaționale europene.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii