pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Astăzi, la sediul Instituției Prefectutlui Satu Mare a avut loc ședința de organizare a manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române, care și în acest an vor avea loc pe 25 Octombrie, la Satu Mare, ora 09:00, la Statuia Oștașului Român și la Carei, ora 14:00, la Ansamblul Monumental ”Glorie Ostașului Român”. 

În perioada 04-08 aprilie, în contextul formării continue și dezvoltării carierei profesionale a polițiștilor, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost organizate sesiuni succesive de pregătire a polițiștilor care își desfășoară activitatea cu preponderență în mediul stradal.

Echipa de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Satu Mare își reia de marți, 11 ianuarie, pregătirile pentru partea a doua a sezonului.

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a convocat azi, 14 martie 2019, prima ședință a Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, la care au participat și membrii Grupului tehnic de lucru.

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare, alături de școlile partenere, se pregătesc serios pentru a intra în Cartea Recordurilor cu cel mai mare panou confecționat din capace de PET-uri.

În conformitate cu Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5070/31.08.2016 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național – 2017, art. 8 (2),
Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip şi reprezentanţii principalelor instituţii implicate în organizarea ediţiei din acest an a Sâmbrei Oilor s-au întâlnit miercuri, 03 mai 2017, de la ora 12,00, pe dealul de la Huta Certeze.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii