În data de 23 august a.c., în jurul orei 23.15, un bărbat în vârstă de 53 de ani, cu domiciliul în Tășnad, a sesizat poliţia că a fost victima unei tâlhării comise de trei persoane necunoscute. S-a constituit o echipă operativă formată din polițiști judiciariști și specialiști criminaliști, care, sub coordonarea procurorului de caz, au reușit în cursul zilei de ieri, 24.08.2017, identificarea celor implicați în producerea infracțiunii ca fiind doi bărbați, unul de 35 de ani din Vetiș și unul de 29 de ani din Satu Mare, dar și o femeie de 32 de ani, din Satu Mare.
Din cercetări, a rezultat faptul că în timp ce victima se deplasa pe strada 9 Mai din Satu Mare, cei trei ar fi deposedat-o prin violenţă de o borsetă ce conținea acte personale, suma de 80 lei și alte bunuri.
Toți agresorii au fost prinşi şi reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată pentru unul dintre agresori și pentru complicitate la tâlhărie calificată, pentru ceilalți doi.