Pe 29 februarie și 1 martie, între orele 9:00 și 17:00, vizavi de Primărie, se deschide Târgul Mărțișorului Tradițional.
Ștrandul Aquastar vă așteaptă în luna martie cu o baie nocturnă de neuitat.
O grefieră de la Judecătoria Negreşti-Oaş a fost sancţionată disciplinar.
Guvernul deblochează 5.200 de posturi vacante în instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unui memorandum de miercuri, din ședința executivului.
15 programe de formare profesională vor incepe in luna martie 2024 la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare.
Peste 200 de autovehicule destinate transportului de mărfuri și peste 120 de autovehicule destinate transportului de persoane au fost verificate de polițiștii rutieri, în cadrul planului național Roadpol „TRUCK&BUS”.
Lucrările la sediul Judecătoriei Carei se apropie de finalizare. Termenul de finalizare a lucrării este 30 aprilie 2024.
Președintele Tribunalului Satu Mare, judecător Cardonel Felix Mureșan, alături de vicepreședintele Tribunalului, judecător Laura Micle și conducătorul Biroului de Informare și Relații Publice, judecătorul Remus Nemeș, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, raportul de activitate al Tribunalului Satu Mare pe anul 2023.
Conducător auto cercetat pentru comiterea unei infracțiuni rutiere.
Până în 4 martie, în Satu Mare sunt organizate evenimente. Este marcată împlinirea a 91 de ani de la înființarea Protecției Civile.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277