Bărbat cercetat pentru încălcarea Ordinului de protecție.
La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, au fost sesizați, cu privire la faptul că s-a declanșat o alertă de apropiere.
În urma verificărilor polițiștii au constatat ca un bărbat de 48 de ani, din municipiul Satu Mare, pe numele căruia a fost emis un ordin de protecție, acestuia fiindu-i montat și sistemul de monitorizarea electronică, s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 m, față de reședința unei femei de 40 de ani, din municipiul Satu Mare.
Prin ordinul de protecție, bărbatului îi este interzis: să se apropie la mai puțin de 50 metri de femeie și de domiciliu acesteia.
În cauză verificările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Încălcarea de către o persoană față de care a fost emis un ordin de protecție.