pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Pe Stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare s-a desfăşurat vineri etapa judeţeană a Concursului Cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii Pompierilor” organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare.
Peste 100 de elevi şi profesori din şase judeţe s-au întrecut, la sfârşit de săptămână, în cadrul unui amplu concurs de prevenire pe teme juridice, sub genericul „Şcoala fără violenţă”.
Colegiul Național „Ioan Slavici” marchează vineri, 19 mai, Ziua Porților Deschise, sărbătoare cu tradiție, prin intermediul căreia elevi, viitori elevi și părinții acestora, absolvenți și alte persoane interesate, cu toții sunt așteptați să facă o scurtă incursiune în experiența „Slavici”.
Colegiul Național ”Doamna Stanca” va îmbrăca mâine straie de sărbătoare, când va fi celebrată Ziua Colegiului.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, a desfăşurat în intervalul februarie - mai 2017,
Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a publicat pe site-ul web www.satmar.ro Broșura pentru admiterea în învățământul liceal și profesional, inclusiv dual.
În data de 9 mai 2017, la Liceul Reformat Satu Mare, s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursului de comunicări ştiinţifice ale elevilor de liceu la istorie.
Concursul Eco-Prichindel, ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediție, s-a desfășurat cu mult entuziasm și voie bună, luni, 15 mai 2017, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 13 Satu Mare.
Copii din zece județe, printre care și Satu Mare, s-au întrecut, la final de săptămână, într-o amplă competiție de educație rutieră.
Implementarea proiectului Erasmus+ intitulat: „Clopoțelul sună pentru toți!” se apropie de final.
În cursul lunilor aprilie şi mai ale acestui an, cadre militare din cadrul Serviciului de Resurse Umane şi a Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare au organizat întâlniri
Azi debutează seria de primăvară-vară a Conferinţelor BookLand Evolution (ediţia a IV- a), cel mai amplu proiect cultural, care oferă liceenilor şi studenţilor din 23 de oraşe o oportunitate excelentă de dezvoltare personală prin discuţii libere cu peste 500 de profesionişti consacraţi.
Azi și mâine în Cluj se desfășoară prima bursă de joburi destinată studenților sătmăreni.
Azi, începând cu orele 09,00, jandarmii sătmăreni au desfăşurat activităţi preventiv educative la Şcoala Gimnazială Avram Iancu Satu Mare, în cadrul programului “Şcoala Altfel”.
Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Satu Mare organizează Târgul Educației – ediția a V-a.
Pentru că lumea virtuală vine cu o mulţime de oportunităţi evidente, dar şi cu o serie de pericole ascunse, poliţiştii şi consilierii şcolari se implică în această perioadă în organizarea şi susţinerea unor activităţi legate de securitatea elevilor pe internet.
Grădinița cu Program Prelungit Guliver va sărbători Ziua Europei prin acțiuni inedite.
Asociația Curtea Veche, cu sprijinul Azomureș și Agrotex organizează luni, 8 mai 2017, un eveniment în cadrul căruia oferă elevilor de la Școala Gimnazială “Vasile Lucaciu” Carei din județul Satu Mare peste 700 de volume potrivite vârstei lor.
Elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu”: Nuszer Cristina Adrienn, Ruba Maria Silvia, Popan Cosmin Andrei, Ardelean Lorela Daniela, Mihalca Patrick Florin, Roman Ioana, Lazăr Ioana, Necșe Karina și Sanislai Ursu Teodora au obținut
Consiliul Local al oraşului Negreşti-Oaş a aprobat, în şedinţa ordinară din 28 aprilie 2017, acordarea unui număr de 43 de burse sociale şi 148 de burse de merit pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din oraș.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii