La data de 18 iunie, în jurul orei 13.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați despre faptul că pe DN 1F, în localitatea Săcășeni, a avut loc un eveniment rutier.
În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 47 de ani, din orașul Tășnad, aflându-se la volanul unei autoutilitare, pe fondul neacordării priorității de trecere la efectuarea manevrei de întoarcere, a intrat în coliziune cu un microbuz, condus din sens opus de către un bărbat, de 49 de ani, din orașul Tășnad.
În urma coliziunii a rezultat rănirea gravă a unui minor, de 15 ani, din localitatea Săcășeni, și rănirea ușoară a altor trei persoane de 15, 18, respectiv 20 de ani, toţi pasageri în microbuz.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal.