Prin proiectul de investiții, finanțat din fonduri PNDL II, se realizează lucrări complexe care încep de la fundație și se vor finaliza prin așternerea de covor asfaltic în două straturi, consolidarea unui pod, accese la gospodării, amenajare drumuri laterale, lucrări de marcaje și semnalizare rutieră etc. Contractul prevede lucrări pe o lungime de 4,2 km.
Lucrările pe acest lot sunt executate de Antrepriza de Reparații și Lucrări – ARL Cluj SA, iar președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus și directorul Direcției Tehnice, Ioan Șereș, au verificat marți, 3 iulie, primele lucrări executate, la o săptămână de la emiterea ordinului de începere a investiției. În valoare totală de 5,5 milioane de lei cu TVA, lucrarea are o durată de execuție de 9 luni.
Modernizarea acestui drum judeţean va asigura un acces facil între localitățile Tătărești și Viile Satu Mare, precum și o variantă temporară mai confortabilă din punct de vedere al condițiilor de circulație, pentru cei care parcurg traseul Tătărești-Necopoi-Homoroade-Solduba, spre Satu Mare, până la finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 193A.
Totodată, conducerea Consiliului Județean Satu Mare informează participanții la trafic că în cursul zilei de marți au fost verificate și lucrările de întreținere care se realizează pe drumul județean DJ 193A, iar împreună cu firma executantă, SC Diferit SA, s-a găsit o soluție provizorie de îmbunătățire a condițiilor de circulație în zonele de intravilan a localităților Amați, Rușeni și Tătărești, până la reluarea investiției de modernizare.
Astfel, pentru îmbunătățirea suprafeței de rulare rutieră și reducerea emisiilor de praf, se va așterne un strat de emulsie și criblură. Lucrările vor începe în data de 10 iulie 2019. În acest fel, pe drumul județean DJ 193A, va crește nivelul de siguranță, respectiv confortul participanților la trafic, iar mediul va fi protejat.