În această dimineață, la ora 08.22, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că două persoane mascate au pătruns într-o casă de amanet, din municipiul Satu Mare, având intenția de a sustrage bani.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cele două persoane mascate au pătruns în casa de amanet trecând forțat de persoana acare se afla la intrare, în calitate de paznic, însă având în vedere faptul că nu au reușit să ajungă în încăperea în care se aflau banii, întrucât o angajată le-a blocat intrarea, au fugit fără să sustragă bunuri sau valori.
Folosindu-se de indicațiile oferite de paznicul care i-a urmărit și le-a transmis polițiștilor că persoanele suspecte s-au îndreptat înspre podul de fier, pe calea ferată, patrulele de ordine publică ajunse în zonă au reușit prinderea în flagrant a uneia dintre persoanele bănuite.
De asemenea, investigațiile specifice desfășurate de polițiști au dus la prinderea rapidă și a celei de a doua persoană implicate precum și a bunurilor folosite la comiterea infracțiunii.
Astfel, au fost identificați doi bărbați de 30, respectiv 28 de ani, ambii din municipiul Satu Mare.
Totodată, în urma cercetărilor polițiștii au indicii asupra faptului că bărbatul, de 30 de ani, este aceeași persoană care în dimineața zilei de 30 iunie a.c., ar fi sustras o sumă de bani dintr-un casino din municipiul Satu Mare folosindu-se de un spray iritant lacrimogen.
În ambele cauze cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.