Sâmbătă, 10 august, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, doi cetățeni români. Primul cetățean, C.I., în vârstă de 25 de ani, conducea un autoturism marca Jaguar, înmatriculat în Italia, iar al doilea T.V., de 31 de ani, un autoturism marca Kia, înmatriculat în Franța.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismele în cauză erau semnalate ca fiind căutate de autoritățile din Italia, respectiv Belgia.
În cauză, autoturismele, în valoare totală de 113.800 lei, (Jaguarul în valoare de 94.000 lei și Kia în valoare de 18.800 lei) au fost indisponibilizate la sediul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează, în ambele cazuri, cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.