Peste 21 tone de deşeuri din Ungaria oprite în Vama Petea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 21.000 kg de deșeuri.

Miercuri, 08 mai a.c., în jurul orei 12:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 21.540 kg textile second-hand de la o societate comercială din Ungaria, care urmau să ajungă în județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât marfa nu a fost supusă operațiunii de curățare, dezinsecție și dezinfecție.

În consecinţă, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii