Proiectul de hotărâre privind revocarea titlului de cetățean de onoare deținut de Liviu Dragnea, depus de consilierii PNL nu a trecut, după ce consilierii locali PSD și ALDE s-au abținut de la vot în cadrul ședinței de Consiliu Local ce a avut loc azi.
Primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, ar fi refuzat joi cererea opoziției locale de revocare a titlului de cetățean de onoare deținut de Liviu Dragnea.
Contactată telefonic, aceasta a declarat că nu a refuzat acest lucru, doar s-a solicitat completarea documentelor depuse.
”Consilierii locali ai PNL au înaintat o hârtie scrisă de mână prin care au solicitat retragerea titlului de cetățean de onoare acordat lui Liviu Dragnea, iar secretarul i-a înștiințat pe aceștia că trebuie să-și completeze documentele depuse. Azi, în cadrul ședinței de Consiliu Local a fost pus pe ordinea de zi și acest proiect de hotărâre” a declarat pentru Satu Mare News, Aurelia Fedorca, care se află în aceste momente la Școala de Vară a Femeilor Social-Democrate, la Mamaia.
În 24 august 2014, Liviu Dragnea a fost distins cu titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Negrești-Oaș. Distincția a fost înmânată de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca în cadrul deschiderii oficiale a Festivalului Țării Oașului „Zestrea Oașului”.
Reamintim că imediat după ce președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu, și USR Satu Mare a solicitat public retragerea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Negrești Oaș, titlu acordat în 2014 lui Liviu Dragnea.