Astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pe cei 54 de kilometri de drum județean din cadrul proiectului de modernizare a DJ 108M, împărțit în două tronsoane: 42,25 km pe tronsonul cuprins de la intersecția cu DN1F – ieșire din orașul Tășnad, până la intrarea în orașul Carei și 12,179 km de la ieșirea din orașul Carei – Berveni până la granița cu Ungaria. Realizarea lucrării, în valoare de aproape 80 de milioane de lei, s-a întins pe durata a 3 ani.
La recepția lucrării au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, specialiștii Direcției Tehnice din cadul Consiliului Județean și reprezentanții firmei constructoare, Antrepriza de Reparații și Lucrări – ARL Cluj S.A.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, îmbunătățirea infrastructurii acestui sector de drum județean va genera efecte pozitive în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială a întregii zone. De beneficiile acestei importante lucrări se bucură peste 50.000 de locuitori din 13 localități ale județului Satu Mare, respectiv Tășnad, Santău, Chereușa, Andrid, Dindești, Irina, Portița, Vezendiu, Tiream, Carei, Cămin, Lucăceni și Berveni.
Pe lângă modernizarea infrastructurii rutiere, această lucrare a mai cuprins reabilitarea a 3 poduri, realizarea a 1800 de podețe și accese la gospodării, amenajarea drumurilor laterale, lucrări de colectare a apelor, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
Drumul județean Tășnad-Andrid-Carei- Berveni reprezintă 7% din rețeaua de drumuri județene, însă Consiliul Județean Satu Mare continuă dezvoltarea infrastucturii rutiere în zona Tășnadului prin modernizarea drumurilor spre Craidorolț-Mădăras, Craidorolț-Țeghea-Mihăieni-Acâș, Pir-Sălacea (Bihor), Cehal-Camăr, Moftinu Mic-Moftinu Mare, Tășnad zona ștrandului.