Polițiștii sătmăreni au depistat dimineață, în jurul orei 06.30, un bărbat, de 32 de ani, care se afla la volanul unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat.
La data de 12 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au oprit pe raza localității Turulung, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Satu Mare. În urma controlului efectuat polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Tot ieri, în jurul orei 16.00, polițiștii negreșteni au depistat la volanul unui autoturism pe raza orașului Negrești Oaș un bărbat, de 34 de ani, din aceeași localitate, care nu poseda permis de conducere de nici o categorie.
În ambele cauze s-au întocmit dosare penale.