Acesta susține că principalii suspecți sunt două persoane de etnie romă, însă până în prezent nu există nici o persoană pusă sub urmărire penală în mod oficial.
”Făptașii nu au fost prinși, momentan. Din informațiile noastre, romii l-ar fi alertat pe soțul femeii că nu mai deschide ușa. Cei doi sunt principalii suspecți, dar nu există vreo persoană pusă sub urmărire în mod oficial”, a declarat procurorul Marius Iancu.
În prezent, la fața locului se fac cercetări cu privire la modul în care s-a produs tragedia. Criminaliștii prelevează probe care să ajute la identificarea autorului sau autorilor, iar corpurile neînfulețite au fost duse la morga Spitalului Județean în vederea autopsiei și stabilirii cauzei deceselor.
Ancheta este condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Reamintim că marți după-masa, două femei, de 53 și 65 de ani, au fost omorâte. Trupurile femeilor au fost descoperite în locuința uneia dintre femei. Cele două erau vecine.