Ieri, 17.12.2019, la ora 09.00, poliţia a fost sesizată că în data de 16.12.2019, în jurul orei 20.00 a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, pe DJ 195, în localitatea Ardud.
Un bărbat de 45 de ani, din Ardud care se deplasa regulamentar pe marginea DJ 195 a fost surprins de un autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul faptei.
La o zi de la producerea evenimentului poliţiştii au identificat un tânăr de 28 de ani din Pițcolt, bănuit de comiterea faptei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului