La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Vama, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, care ar fi fost condus de către un tânăr de 29 de ani, din localitatea Negrești-Oaș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.