pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Patru cetățeni din Sri Lanka opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră  Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Berveni, au depistat patru cetățenidin Sri Lanka, solicitanți de azil în țara noastră, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.

Astfel, miercuri, în jurul orei 06.00, la aproximativ 10 metri de frontiera de stat, pe direcţia localităţii de frontieră Oar – judeţul Satu Mare, colegii noștri au observat doi cetăţeni străini care se îndreptau, pe jos, către graniţa cu Ungaria.

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă la acea oră, au fost conduse la sediul serviciului teritorial pentru cercetări.

După câteva ore, lucrători din cadrul acelorași structuri au interceptat alți doi cetățeni străini, de această dată pe direcția localității Boghiș, jud. Satu Mare, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră. Şi aceştia s-a dovedit că aveau aceeași intenție, de a trece ilegal frontiera în Ungaria, fapt pentru care au fost conduşi la sediul Poliției de Frontieră.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cei patru cetățeni sunt din Sri Lanka, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între de 21 și 39 de ani, toţi solicitanţi de azil în România.

În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

imigranti sri lanka2

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii