au fost prelucrate ultimele hotărâri adoptate de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, urmare a declarării de către Organizația Mondială a Sănătății a stării de urgență pentru sănătatea publică cu impact internațional din cauza noului coronavirus și a creșterii numărului de pacienți confirmați cu acest virus pe teritoriul României, în prezent fiind confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID-19.
Pe plan local, s-a stabilit modul de gestionare a activităților care implică participarea unui număr mai mic de 1.000 de participanți pentru care este necesară aprobarea Direcției de Sănătate Publică, în încercarea de a limita răspândirea coronavirusului.
Toți sătmărenii care vin în țară din țările afectate cu noul coronavirus vor intra în carantină instituționalizată sau în izolare la domiciliu!
În conformitate cu prevederile OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu Hotărârea nr. 3 a CNSSU, respectiv Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, cetățenii sătmăreni care revin în țară prin punctele de frontieră terestre din zona roșie și zona galbenă dinspre sau după ce au călătorit în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță (pentru zona roșie) sau în izolare la domiciliu (cei care vin din zona galbenă).
Angajații poliției de frontieră și ai autorităților sanitare vor anunța cetățenii care își vor asuma această responsabilitate prin completarea unei declarații pe propria răspundere.
De asemenea, atragem atenția sătmărenilor că la intrarea în țară li se va comunica că refuzul sau declararea unei rute false de deplasare constituie infracțiune de fals în declarații și se pedepsește conform art.325 din Codul Penal, dar și că se va proceda la instituirea măsurii obligatorie de carantină, respectiv izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.