La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul anexei, fiind cuprinse de flăcări mai multe materiale combustibile.
Având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile aflate în interiorul și podul anexei, acțiunea de lichidare a incendiului a durat aproximativ 2 ore și jumătate. Concomitent cu intervenția pentru stingerea incendiului, pompierii au acționat pentru limitarea propagării acestuia la două case de locuit aflate în imediata apropiere.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă a ars acoperișul anexei în întregime, lemnele și alte materiale combustibile depozitate în interior.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric - improvizații la sistemul electric.