În fapt, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii au depistat pe strada 22 Decembrie 1989, din Jibou, două autoturisme în care se aflau 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 47 de ani, doi din județul Bihor și șase din județul Satu Mare.
Aceștia au declarat politistilor că se întorc de la muncă, din județul Cluj.
La solicitarea documentelor, cei în cauză au prezentat adeverințe de angajat eliberate de un administrator al unei societăți comerciale din din județul Bihor.
Verificările efectuate de polițiști au stabilit că nicio persoană nu figurează ca angajați ai societății respective.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, iar cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu.