pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii sătmăreni au prins 11 șoferi care circulau cu viteze de la 101 km/h până la 168 km/h

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 20 mai a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 20 mai, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 55 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 16 conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.

Dintre aceștia, 11 șoferi cu vârste cuprinse între 29 și 57 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 101 km/h până la 168 km/h atât în afara cât și în interiorul localităților, în cazul acestora polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii