Primele 2 autobuze hibrid au ajuns la Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Primăria Municipiului Satu Mare Satu Mare anunță sosirea la Satu Mare a primelor 2 autobuze hibrid, din lotul de 17 autobuze achiziționate din fonduri europene.

Alte 9 autobuze vor sosi la Satu Mare în luna august, apoi urmând să fie livrat și ultimul lot de 6 autobuze. 

,,Continuăm înnoirea parcului de autobuze! După cele 5 autobuze euro 6 achiziționate în 2019, au sosit acum primele 2 din cele 17 autobuze hibrid, cumpărate din fonduri europene! Doresc să mulțumesc companiei Solaris că au respectat prevederile contractului, în ciuda faptului că pandemia de Covid 19 le-a perturbat producția”, a precizat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Toate exemplarele pe care polonezii le vor livra în Satu Mare sunt echipate cu un sistem hibrid în serie care integrează un motor electric de 120 kW și un motor diesel de 151 kW.

Autobuzele sunt echipate cu aer condiționat, un sistem de supraveghere video și un sistem pentru numărarea pasagerilor, astfel încât municipalitatea să poată obțină rapoarte cu privire la numărul de persoane de pe ruta respectivă.

Fiecare autobuz va putea transporta până la 96 de pasageri, dintre care 31 ei vor putea să călătorească având un loc pe scaun.

,,Asigurarea unor condiții de transport în comun la standarde înalte pentru toți sătmărenii rămâne o prioritate a Primăriei, iar municipalitatea va continua dotarea parcului auto al Transurban cu autobuze noi performante, din fonduri locale, naționale și europene”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

 

Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Regional (din care se va mai construi o autogară, sistem de monitorizare al traficului și sistem de e-ticketing), iar valoarea totală este de 37.102.839 lei din care cofinantarea municipiului Satu Mare este de 659.200, 54 lei.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii