Premierul a declarat că autoritățile discută despre relaxarea tuturor restricțiilor, inclusiv despre eliminarea restricțiilor pe timp de noapte.
”Toate scenariile sunt pe masă. Persoanele care s-au vaccinat trebuie să-și poată continua viața”, a spus Florin Cîțu.
”Mențin intenția de a avea un număr de paturi ATI mai mare. Dar mă concentrez pe ce va veni. Pandemia va trece și avem destule doze. Trebuie să ne concentram pe economie. Vom fi printre puținele țări din UE care vor atrage toți banii pe PNRR și trebuie să accelerăm procesul de creștere economică", a declarat Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a declarat că Maratonul Vaccinării a fost ”un succes”. Peste 20.000 de persoane au fost vaccinate la Maratonul Vaccinării din București, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Un eveniment similar va avea loc peste trei săptămâni, a precizat Florin Cîțu.
”Românii au înțeles că singura soluție pentru revenirea la normalitate este vaccinarea. Am mai spus-o, o spun din nou, că nu este nicio coincidență că avem o rată de infectare în scădere în același timp în care vedem și o rată mare de vaccinare. Ele merg mână în mână, nu este doar o corelație, este o relație de cauzalitate”, a spus premierul.