”Numărul sesizărilor primite în această lună de la sătmăreni se ridică la 497 din care 491 au fost telefonice şi 6 reclamaţii scrise. După verificări, cele care s-au confirmat au fost soluţionate dar au existat şi reclamaţii nefondate”, potrivit raportului de activitate al Poliției Locale, în luna iunie.
De asemenea, în cadrul dispeceratului de la Serviciul Supraveghere Video au fost 580 de autosesizări şi au fost predate reprezentanţilor I.P.J. Satu Mare 7 înregistrări video necesare soluţionării unor cauze de natură contravenţională sau penală.