Condamnat la închisoare prins de polițiștii de frontieră

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea - judeţul Satu Mare au oprit la intrarea în țară un tânăr căutat de autorităţile române, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.

În data de 13 iulie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România I.A., în vârstă de 28 de ani, din judeţul Botoşani.

Cu ocazia verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că tânărul este căutat de către autoritățile din România pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei, având de executat un an şi şase luni de închisoare. Pe numele acestuia, Judecătoria Dorohoi a emis, în cursul acestui an, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii