Astăzi, polițiștii rutieri au desfășurat, în Grădina Romei din municipiul Satu Mare o activitate de educație rutieră, dedicată celor mici.
Copiii "s-au plimbat" pe covorașul rutier, ocazie cu care au învățat semnele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.
Polițiștii au împărțit celor mici pliante și broșuri cu cele mai bune sfaturi pentru siguranța rutieră, primind în schimb de la copii, zâmbete sincere.
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere, polițiștii sătmareni recomandă copiilor următoarele:
”Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora și alegeți locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcuri, terenuri de sport etc)
Circulați doar pe trotuar! Pe drumurile unde nu există trotuare, circulați întotdeauna pe partea stângă, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca mașinile care circulă pe partea carosabilă să vină din fața voastră.
Traversati strada numai pe trecerea de pietoni! Nu fugiți pe trecerea de pietoni, opriți-vă pe marginea acesteia și așteptați ca mașinile să se oprească pentru a vă permite traversarea”
Recomandări pentru părinți:
- Dați exemplu pozitiv copiilor respectand întotdeauna regulile de circulație!