Banner blato Livrare1 

Proiect | Certificatul COVID, obligatoriu pentru personalul medical. Cei care refuză vaccinarea sau testarea vor avea contractul suspendat

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministerul Sănătății a publicat astăzi proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.

Potrivit documentului, personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării. În cazul în care nu este prezentat certificatul verde, se va suspenda contractul de muncă pentru 30 de zile, după care contractul încetează de drept.

Documentul publicat pe pagina oficială a Ministerului Sănătății prevede:

Art. 1 (1) În vederea desfășurării activității pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare, publice și private, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale,  denumite în continuare unități publice și private, personalul este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiții: 

  1. a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
  2. b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  3. c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

(2) Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c), sunt suportate de către personalul din cadrul unităților publice prevăzute la alin. (1).

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) pentru personalul din cadrul unităților publice, care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor, de către angajator.

(4) Pentru unitățile private prevăzute la alin. (1), costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.

Art. 2 (1) Conducerea unităților publice și private ia măsurile necesare în vederea verificării certificatelor digitale al UE privind COVID-19 prin intermediul aplicației mobile "Check DCC", precum și în vederea interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) În situația prevăzută la alin. (1), contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile.

(3) Suspendarea dispusă în condițiile alin. (2) încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(4) În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare, contractul în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept.

(5) În situația în care personalul din unitățile private cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea. 

Art. 3 (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, aplicată conducătorului unității respective.

(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii în condițiile alin. (1) se realizează de personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.

Lasă un comentariu

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii