În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat doi bărbați, de 22, respectiv 30 de ani, ambii din Satu Mare, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Totodată, cu sprijinul polițiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, polițiștii de investigații criminale sătmăreni au stabilit faptul că tânărul de 22 de ani, ar mai fi comis și o altă infracțiune de furt calificat, la data de 2 octombrie.
Astfel, acesta ar fi sustras dintr-un autoturism parcat pe strada Decebal, din Satu Mare mai multe bunuri și bani.
Ambele persoane de 22, respectiv 30 de ani, au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore în cadrul dosarelor penale întocmite în cauze sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.