pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

CNSU | Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic. Franța și Portugalia, în zona roșie. Spania în zona galbenă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. În zona roşie au intrat Franţa, Portugalia, Mauritius şi Insulele Mariane de Nord.

Noua listă intră în vigoare începând de duminică, 5 noiembrie, ora 00:00. 

Totodată, potrivit HCNSU nr. 110/2021, în zona galbenă au intrat:

– din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia şi Belize

– din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Spania, Suedia, Vietnam şi Brunei Darussalam

De asemenea, în zona verde au intrat: Guam, Guyana, Suriname, Insulele Virgine ale Statelor Unite şi Insulele Turks şi Caicos.

Persoanele care vin din state aflate în zona roșie și galbenă vor sta în carantină timp de 14 zile.

Excepție de la această regulă fac persoanele:

  • vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, la cel puțin 10 zile de la administrarea ultimei doze
  • care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile și au cel puțin 14 zile de la infectare înainte de a intra în România
  • copiii cu vârste mai mici sau egale cu 12 ani
  • minorii cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, dacă prezintă un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore (testul nu poate fi făcut după intrarea în țară);
  • persoanele care stau mai puțin de 72 de ore pe teritoriul României și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea Direcției de Sănătate Publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării.

Persoanele nevaccinate care se întorc din state aflate în zona galbenă pot ieși din carantină în a zecea zi, dacă fac un test PCR în a opta zi, iar acesta iese negativ.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii