Ca urmare a confirmării prezenței tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, de la ora 11:00, la sediul Guvernului, o întâlnire cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei: ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol.
Având în vedere numărul mare de români așteptați să revină în țară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populației și facilitarea liberei circulații, în contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, a fost analizată utilizarea, începând cu data de 20 decembrie, la intrare în România a formularul de localizare a pasagerului. La nivel guvernamental, se va elabora în acest sens o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare și o cale nouă de legătură, între țară și românii din diaspora.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, autoritățile au anunțat măsurile pentru a limita răspândirea variantei Omicron în România, după ce au fost confirmate primele două cazuri.
Este obligatoriu un test negativ PCR efectuat cu maxim 48 de ore înainte de intrarea în România și carantină obligatorie pentru nevaccinați, în cazul persoanelor care se întorc din state din afara UE. Pentru persoanele care se întorc din UE se menține obligativitatea prezentării unui certificat verde.
”Românii care vin din țări terțe, din afara UE, vor prezenta un test PCR obținut cu cel mult 48 de ore . Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină timp de 10 zile. Cei care vin din UE vor trebui să prezintă ca până înainte certificatul verde Covid”, a declarat Alexandru Rafila.
Cetățenii români care intră în țară fără testul negativ vor intra obligatoriu într-o carantină de 14 zile.