”Gândurile unui adolescent – între limite și perspective” este un proiect inițiat de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, care se desfășoară și în acest an, în parteneriat cu Serviciul de Probațiune Satu Mare.
Cu adresabilitate elevilor din cadrul liceelor sătmărene, proiectul își propune să aducă în prim plan domeniul delincvenței juvenile, cu accent pe răspunderea penală a tânărului licean, fie el minor sau major. Se urmărește sensibilizarea unei categorii aparte din comunitatea sătmăreană – tinerii, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care atrag după sine măsuri neprivative sauprivative de libertate. Totodată, noile reglementări legislative constituie subiectul întâlnirilor elevilor cu polițiștii din structura prevenire. În cadrul activităților se apelează și la anumite exemple, pentru a se asigura operaționalizarea informațiilor teoretice în practică.
Până în prezent, gazda demersurilor întreprinse de polițiștii din structura prevenire pentru implementarea proiectului a fost Liceul Teoretic Negrești Oaș, clasele de liceeni din an terminal, majoritatea tineri care au împlinit 18 ani, care urmează să susțină examenul de bacalaureat, care se pregătesc pentru a urma o facultate, o școală postliceală sau care se pregătesc pentru a lua contact cu viața, prin angajare.
Totodată, sunt tineri frumoși, dornici de a se afirma, care caută aprecierea și drumul în viață, dar și tineri care greșesc,care se lasă pradă unor vicii, influențați, uneori, de puterea anturajului, convinși de faptul că ,”mie nu mi se poate întâmpla”.
În acest context, mărturiile unor tineri care au trecut prin experiența unui proces, ca urmare a săvârșirii unor fapte penale, cu toate implicațiile juridice, emoționale, psihologice, reprezintă adevărate lecții de viață, exemple concrete ale faptului că ”se poate întâmpla oricui”, că legea se aplică indiferent de statut, condiție socială, economică.
Aceste mărturii sunt de impact, mai ales când participanții constată că în fața lor este chiar persoana în cauză, care nu vorbește din cărți, nu fabulează, nu inventează, ci vorbește apelând la propria experiență de viață, trăită, simțită pe propria piele, petrecută cu câțiva ani în urmă sau recent.
Posibilitatea oferită de instituțiile implicate în acest proiect – Poliția și Serviciul de Probațiune - de a aduce în fața elevilor liceeni confesiuni ale unor tineri, apropiați de vârstă cu participanții, de a prezenta povești de viață adevărate, cu protagoniști reali reprezintă o modalitate eficientă de a capta atenția, de transmite informații și mesaje preventive, dar, totodată și o strategie optimă de a influența caractere, de a trage anumite semnale de alarmă, de a contribui nu doar la informarea tinerilor, ci și la formarea lor, ca viitori membri ai comunității, care cunosc și respectă legea.