pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Prefectura Satu Mare intră în grevă

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sindicatul ”Egalitatea" al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, reprezentând Instituțiile Prefectului din 34 de județe, declară grevă de avertisment. Astfel, 30 dintre cei 39 de angajați ai Instituției Prefectului Satu Mare, afiliați Sidicatului ”Egalitatea”, vor intra în grevă de avertisment.

La această acțiune vor participa 1500 salariați prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului în data de 10 februarie 2022, orele 10.00- 11.00, la sediul lnstituției Prefectului din județele afiliate.
Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția pefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate. 
Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României. 
Sindicatul ,,Egalitatea" al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică reprezintă Instituțiile Prefectului din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii