Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 34 de ani, din Comlăușa, aflată la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în șanțul din partea dreaptă, în direcția sa de mers.
În urma incidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager, de 62 de ani, din autoturism, căruia i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acesteia i s-au prelevat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.