pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Măsuri de fluidizare a traficului la graniţa cu Ungaria

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În prezent, în punctele de trecere a frontierei PTF Petea şi Urziceni, judeţul Satu Mare, situate la graniţa cu Ungaria, se înregistrează o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieșire din România, cât şi pe sensul de intrare în ţara noastră.  

Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum și a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară.
Reamintim că la graniţa româno-ungară, controlul de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. În acest sens, a fost luată legătura cu autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.
 În prezent în P.T.F. Petea, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria, se lucrează pe cinci artere de control pentru autoturisme, pe sensul de ieşire din ţară, iar pe sensul de intrare traficul se derulează pe 4 artere.
În continuare, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:
pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;
pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea 
 
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii