pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Guvernul a decis donarea către Ucraina a 11 ambulanțe

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat vineri în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Guvern că s-a luat decizia donării către Ucraina a 11 ambulanțe. 

Acestea provin din fondul de rezervă al serviciilor de ambulanță teritoriale și al SMURD.

”Nu putem da ambulanțe noi, sunt ceva mai vechi dar ne asigurăm că sunt operaționale”, a explicat Arafat.

Motivul pentru care nu se donează ambulanțe noi ține de faptul că acestea sunt achiziționate cu bani europeni și nu pot fi înstrăinate înainte de 5 ani de la achiziție.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat vineri în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Guvern că s-a luat decizia donării către Ucraina a 11 ambulanțe.

Acestea provin din fondul de rezervă al serviciilor de ambulanță teritoriale și al SMURD.

”Nu putem da ambulanțe noi, sunt ceva mai vechi dar ne asigurăm că sunt operaționale”, a explicat Arafat.

Motivul pentru care nu se donează ambulanțe noi ține de faptul că acestea sunt achiziționate cu bani europeni și nu pot fi înstrăinate înainte de 5 ani de la achiziție.

 

HOTĂRÂRE nr. 11 din 02.03.2022 privind acordarea de asistență internațională, cu titlu gratuit, Ucrainei, constând în ambulanțe

Având în vedere degradarea situației de securitate din Ucraina care a generat o lipsă acută a alimentelor, carburanților și medicamentelor, precum și exodul masiv al populației din zonele afectate și a determinat apariția unei crize umanitare, ținând cont de solicitările de sprijin adresate de autoritățile ucrainene care vizează acordarea de unor bunuri de strictă necesitate și primă urgență, luând în considerare propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în sensul acordării asistenței internaționale Ucrainei, formulată în temeiul prevederilor art. 24^1 lit. j) coroborate cu prevederile art. 20 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 20 lit. f) și l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 – (1) Se aprobă acordarea de asistență internațională, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în ambulanțe tip A și B conform anexei la prezenta hotărâre.

(2) Transportul ambulanțelor prevăzute la alin. (1) se realizează, pe cale rutieră, de către serviciile județene de ambulanță care le dețin, respectiv inspectoratele județene pentru situații de urgență.

(3) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pune la dispoziție un microbuz pentru revenirea personalului care asigură transportul ambulanțelor, în județele de domiciliu.

Art. 2 – (1) Ministerul Afacerilor Externe sprijină procesul de finalizare a documentației aferente realizării asistenței internaționale oferite de către România.

(2) Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii