pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Clădirile substațiilor de ambulanță din Carei, Tășnad și Negrești Oaș au intrat în administrarea Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare a obținut, printr-o hotărâre de Guvern, administrarea clădirilor sediilor substațiilor din Carei, Tășnad și Negrești Oaș. Urmează o serie de investiții.
Proiectul de hotărâre prevede ”înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare”.
Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, Gabriela Opriș a declarat pentru Satu Mare News că este foarte fericită că, după doi ani, a reușit să obțină administrarea clădirilor și să poată face, astfel, investiții.
”Am reușit să obținem, după doi ani, administrarea clădirilor de la Carei, Tășnad și Negrești Oaș. Dacă până acum puteam face doar reparații curente, acum vom putea face investiții, vom amenaja garaje pentru ambulanțe la standarde europene, locuri de depozitare a deșeurilor și lucrări de infrastructură”, a spus Gabriela Opriș.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii