pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

”Armonie în școli, siguranță în viață” - campanie de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Miercuri, 11 mai, Primăria Oașului Negrești Oaș a fost gazda unui eveniment desfășurat de către Școala Gimnazială nr. 1 Negrești Oaș în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Negrești Oaș și ai Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, vizând prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar.

Mesajul preventiv transmis de către polițiști, celor 225 de elevi, participanți la activități, s-a axat pe prevenirea victimizării minorilor, una dintre prioritățile prevenirii la nivelul Poliției Române.

Pentru că violența reprezintă una din problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ, activitățile desfășurate s-au axat pe informarea, sensibilizarea și conștientizarea  elevilor participanți cu privirea la formele de manifestare  a acesteia precum și cauzele care generează apariția ei, consecințele în planul dezvoltării fizice, psihice și emoționale.

Mesajul preventiv transmis de către polițiști și profesori a adus în prim plan și domeniul delincvenței juvenile cu toate implicațiile în viitorul tinerilor, precum și modalitățile de a preveni asemenea comportamente.

Ce se poate face în școală, în comunitate pentru a preveni și pune capăt violenței, abuzului? Cum poate fiecare elev să își aducă contribuția la prevenirea și stoparea acestor fenomene? au fost unele dintre întrebările la care tinerii au răspuns, pornind de la experiențele trăite de ei, de prieteni sau cunoștințe.

campanie prevenire violenta scoli negresti oas

În scopul transmiterii mesajelor elevilor împotriva violenței în școli, profesorii din cadrul școlii au realizat împreună cu elevii o serie de activități preventive: concurs de creație, realizare de scenete, flyere și postere cu mesaje preventive.

În acest context, au fost premiate lucrările realizate de către elevii care au participat la concursul de creație cu mesaj anti-violență, organizat în cadrul școlii de către profesorul consilier școlar, profesorii pentru învățământul primar și de către profesorii diriginți.

În scopul transmiterii unor mesaje împotriva violenței, elevii, coordonați de către profesori, au realizat și un marș, în cadrul căruia au distribuit flyere cu mesaj preventiv.

Activitățile realizate au avut scopul de a transmite informații și mesaje preventive, dar, totodată și de a influența caractere, de a trage anumite semnale de alarmă, de a contribui nu doar la informarea tinerilor, ci și la formarea lor, ca viitori membri ai comunității, care cunosc și respectă legea.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii