pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Un pakistanez a încercat să iasă prin Vama Urziceni cu paşaportul altei persoane

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un cetăţean pakistanez este cercetat de poliţiştii de frontieră după ce a prezentat la control, pentru a ieşi din ţară,  un paşaport ce nu-i aparţine.

Marţi, 07 iunie, în jurul orei 17:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, pe sensul de ieşire din țară, s-a prezentat un cetăţean străin, posesor al unui paşaport eliberat de autorităţile din Pakistan, pe numele unui bărbat în vârstă de 36 de ani. 
La verificări, colegii noştri au constatat că există diferenţe vizibile între persoana care s-a prezentat la control şi cea din fotografia aplicată în documentul de călătorie. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoana în cauză este un cetăţean pakistanez în vârstă de 26 de ani, posesor al unui paşaport simplu şi al unei vize de lungă şedere pe teritoriul României. Acesta nu deţinea viză de intrare în spaţiul Schengen, motiv pentru care a încercat să folosească paşaportul altei persoane pentru a călători în vestul Europei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatului nu i s-a permis ieşirea din România, fiind ulterior predat lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii