pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Prefectura Satu Mare, chemată în instanță în sute de procese

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prefectura Satu Mare are 331 de litigii în instanţă.

Principala cauză sunt problemele legate de fondul funciar, înmatriculări/transcrieri fără plata timbrului de mediu, radieri autovehicule, anulări acte administrative și procese la Legea nr. 10/2001.

Potrivit datelor transmise www.satumarenews.ro de Instituţia Prefectului, instanţele de judecată au fost sesizate într-o serie de cauze civile având ca obiect modul de aplicare a prevederilor legilor fondului funciar, prevederi în materia înmatriculării autoturismelor.

Instituția Prefectului, prefectul sau Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost părți în 331 de dosare aflate la diferite instanțe de judecată, dintre care 153 procese civile, un proces penal și 177 cauze de contencios administrativ.

Astfel, în cadrul proceselor civile intră cauze de fond funciar, respectiv 125 de cauze. Dintre acestea, 62 se află pe rolul Judecătoriei Satu Mare, 42 la Judecătoria Carei, 16 la Judecătoria Negrești Oaș și cinci la Tribunalul Satu Mare.

De asemenea, la nivelul Prefecturii există un proces la Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflat pe rol la Tribunalul Satu Mare și 27 de procese pe radieri de autovehicule, dintre care 20 la Judecătoria Satu Mare, două la Judecătoria Carei și cinci la Judecătoria Negrești Oaș.

La categoria cauzelor de contencios administrativ, Prefectura precizează că pe rolul Tribunalului Satu Mare există opt anulări de acte administrative și 169 de procese pe rolul Tribunalului Satu Mare privind înmatriculări/transcrieri fără plata timbrului de mediu.

Pe lângă litigiile menționate mai sus, Instituția Prefectului a fost parte într-un proces penal, aflat pe rolul Judecătoriei Carei. 

Prefectura Satu Mare susține că nu are situații de încălcare a legii în care instituția să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. 

Totuși, vă reamintim că în data de 30 iunie 2015, Curtea de Apel Brașov l-a obligat pe prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram, să plătescă suma de 650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi în recurs. Obiectul cauzei: comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Prefectul ar fi refuzat  să-l sancționeze legal pe primarul UDMR din Carei, Kovacs Eugen, care ar fi încălcat legea în data de 26 octombrie 2014, și a refuzat să răspundă în termen legal la o sesizare depusă de către reclamantul Dan Tanasă. Detalii AICI

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii