pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Sătmărean (60 ani) prins în trafic cu aproape 300 litri de alcool fără acte

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, într-un autoturism oprit în trafic, 278 de litri de alcool, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative. Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Luni, 13 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune specifică în zona de responsabilitate. 

În jurul orei 06:00, pe comunicația Ciuperceni - Livada au oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în România. Mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din județul Satu Mare.

La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe recipiente al căror conținut incolor degaja un puternic miros de alcool. Autoturismul a fost condus la sediul STPF Satu Mare, iar în urma inventarierii mărfii a rezultat cantitatea de 278 litri alcool, în valoare de aproximativ 8.340 lei. Șoferul nu a putut prezenta documente justificative pentru marfa pe care o transporta, așa încât aceasta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. 

În cauză au fost întocmite acte premergătore începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste 200 litri băuturi spirtoase.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii