pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Șoferi vitezomani, băuți sau cu comportament agresiv de conducere, sancționați de polițiștii sătmăreni

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat miercuri, 13 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale. 

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 200 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 52.000 lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 15conducători auto.

  • 12 conducători auto, cu vârste cuprinse între 18 și 36 ani, au circulat cu viteze cuprinse între 103-172 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, respectiv 100 km/h;
  • Doi conducători auto, de 32, respectiv 41 ani, au fost depistat, în trafic, conducând sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valorile de 0,27, respectiv 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat;
  • Un tânăr, de 20 ani, din județul Satu Mare a adoptat un comportament agresiv de conducere a autovehiculului pe drumurile publice. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii