după ce a fost lovit cu copita în cap de un cal. Potrivit medicilor, copilul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial. ”Potrivit afirmațiilor aparținătorilor, traumatismul a fost provocat de lovitura cu copita a unui cal. Pacientul a suferit o fractură la nivelul oaselor feței și a fost internat la secția Chirurgie Infantilă”, potrivit medicilor.
Totodată, în weekend, la UPU a ajuns și un copil în vârstă de 3 ani care a ingerat accidental un insecticid. În aceeași zi, copilul a fost transportat, cu ambulanța, la Clinica de Pediatrie din Cluj.
În total, 578 de persoane au primit asistență medicală în cadrul Unității de Primiri Urgențe. Dintre acestea, 6 persoane au ajuns la UPU după ce au fost agresate, 6, după ce au fost mușcate de câini comunitari și 5 înțepate de căpușe.