Incidența îmbolnăvirilor de COVID-19 la nivelul județului Satu Mare este de 1,13 la mia de locuitori la data de 22.07.2022.
Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 se inregistrează în municipiile Satu Mare (232 cazuri) și Carei (23 cazuri), în orașele Tășnad (25 cazuri) și Negrești-Oaș (9 cazuri) dar și în comunele Păulești (11 cazuri), Doba (9 cazuri), Lazuri și Supur (câte 8 cazuri). Nu s-au înregistrat decese în ultima perioadă cauzate de infectarea cu coronavirus.
Având în vedere creșterea numărului cazurilor de COVID-19, atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul celorlalte state, revenim cu recomandarea Institutului Național de Sănătate Publică privind respectarea măsurilor minime de protecție sanitară împotriva COVID-19, astfel:
- purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate, atât în cele închise cît și cele deschise, în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare;
- evitarea spațiilor aglomerate (închise sau deschise);
- respectarea regulilor de igienă a mâinilor;
- aerisirea zilnică a încăperilor în care se desfășoară activități;
- rămânerea la domiciliu în cazul apariției simptomelor și luarea legăturii cu medicul de familie în scopul îndrumării.