pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

DSP Satu Mare recomandă șefilor de instituții să organizeze activitatea evitând aglomerarea de persoane, iar angajații să poarte masca de protecție

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prefectul Radu Roca a convocat astăzi ședința Colegiului Prefectural, pe ordinea de zi fiind propusă o prezentare a programelor naționale derulate prin Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Satu Mare dar și discutarea programelor, proiectelor și activităților  actuale de interes general. 

Directorul executiv al DSP, dr. Macrina Mihai a prezentat obiectivele dar și tipurile de programe naționale de sănătate, care au scopul prevenirii şi controlului unor boli cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei şi, în unele cazuri (SIDA, TBC), au un  cu risc epidemiologic crescut. Acestea sunt implementate şi coordonate de Ministerul Sănătăţii prin serviciile de specialitate ale Direcţiilor de Sănătate Publică județene. 
În județul Satu Mare, unităţile  prin care se derulează aceste programe sunt cabinete medicale de familie (98 în mediul urban și 81 în mediul rural), 5 ambulatorii de specialitate și 5 unităţi sanitare cu paturi.  O detaliere completă a programelor și a cheltuielilor aferente derulării acestora în  anul 2021 se găsește pe pagina de internet a Instituției Prefectului la adresa https://sm.prefectura.mai.gov.ro/colegiu-p-28-07-2022/.  
 
În continuare s-au prezentat investițiile  în  infrastructura de sănătate realizate prin programul de investiții al Ministerului Sănătății  la nivelul județului Satu Mare, în valoare de peste 17 milioane de lei în anul 2021. Cele mai importante sunt extinderea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare – lucrări de construcții modulare pentru secția Neurologie, în valoare de 10.855.416 lei, reparații capitale și recompartimentări la secțiile  ATI  și Urologie în valoare de 3.410.300 lei și reparații capitale la sisteme electrice interioare de iluminat și forță în valoare de 3.320.000 lei. 
 
La finalul intervenției, în contextul creșterii susținute a numărului de infectări cu virusul SARS – CoV2,  directorul executiv al DSP a făcut un apel la șefii de instituții de a recomanda tuturor angajaților și de a organiza activitatea astfel încât să se evite orice aglomerare de persoane, să se poarte masca de protecție dacă este necesar iar persoanele cu simptomatologie specifică îmbolnăvirii de covid-19 să se testeze la medicul de familie sau la sediul Direcției de Sănătate Publică și să se izoleze la domiciliu. 
 
Referitor la activitatea de recenzare, la data prelungirii cu o săptămână a termenului de finalizare, în județ activitatea era încheiată în 13 unități administrativ-teritoriale și s-a prelungit până la data de 31 iulie 2022 în 52. Procentul de recenzare în județul Satu Mare este peste media națională și există premisele încheierii cu succes a acestuia. După finalizare, în perioada 08-19 august 2022 se va realiza cercetarea post-recensământ, folosind un chestionar nou, simplificat, aplicat prin metoda interviului față în față. 
 
La finalul întâlnirii, prefectul a prezentat principalele activități derulate la nivelul instituției prefectului în ultima perioadă și a solicitat șefilor instituțiilor implicate în comisiile mixte constituite la nivelul județului urmărirea îndeplinirii obiectivelor propuse și o comunicare și conlucrare permanentă, îndeosebi în ceea ce privește evaluarea pagubelor agricole produse de secetă și combaterea ambroziei.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii