Conform celor declarate de primarului municipiului Satu Mare, lucrările sunt în grafic și se află la 63%.
”De la începutul primului meu mandat am considerat că este o prioritate zero pentru municipalitate demararea investiției. (…) Valoarea contractului de finanțare prin Ministrul Dezvoltării este de 164 milioane lei, la care se va adăuga cofinanțarea municipiului Satu Mare. Avem un termen de execuție până în 30 iunie 2023 și sperăm că executantul se va ține de acest termen. La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor este de 63%, iar stadiul financiar la 50%.
Construcția avansează conform graficului, iar sprijinul pe care l-am primit din partea vicepremierului Kelemen Hunor și a ministrului Cseke Attila a făcut ca lucrurile să se miște înainte.
Podul peste râul Someș, zona str. Ștrandului, este cea mai importantă investiție publică a Primăria Municipiului Satu Mare din ultimii 30 de ani!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
”Un vis al primarului Kereskényi despre care au discutat în urmă cu câțiva ani se înfăptuiește zi de zi. Este o finanțare importantă din partea bugetului de stat, prin Ministrul Dezvoltării, de 164 milioane lei. Acea suplimentare de la sfârșitul anului trecut care a fost absolut necesară pentru a se derula această investiție în condiții de siguranță financiară și pot să-l asigur pe domnul primar și pe sătmăreni că finanțarea va fi asigurată în continuare, nefiind problem de bugetare a acestei investiții.
În ceea ce privește gradul de execuție, eu cred că se vede cu ochiul liber că s-a avansat bine și se lucrează bine în continuare, iar noi vom asigura tot sprijinul pentru ca această investiție importantă să fie realizată până anul viitor, astfel încât toții locuitorii din Satu Mare și nu numai să se bucure de această infrastructură modernă. Cred că această lucrare poate fi arătată ca exemplu că se poate construi și în România și putem să construim în Satu Mare asemenea infrastructuri noi, pe care le-am văzut doar în alte țări”, a declarat ministrul Cseke Attila.
“Guvernul nu face altceva decât ceea ce este normal, să susțină inițiativele locale, să construiască infrastructură pentru comunitățile locale, să îmbunătățească condițiile de trai și perspectiva pentru fiecare familie. Trebuie să vă spun că domnul Kereskényi militează în fiecare zi pentru interesele sătmărenilor și, sigur, acum suntem aici la acest pod, care din punct de vedere tehnologic este o construcție, o investiție foarte interesantă, dar dacă mergem prin municipiul Satu Mare vedem că în anii care au trecut s-a schimbat orașul, se schimbă orașul în fiecare zi.
Sunt convins că acest pod va fi folosit foarte, foarte mult timp de acum înainte, doar să avem apă. Să nu ne trezim că cineva ne spune s-a făcut această investiție când nu mai este apă și se poate trece pe jos fără să te uzi”, a glumit vicepremierul Kelemen Hunor.