În municipiul Satu Mare se constată o uşoară scădere a numărului de căsătorii, divorțuri și decese în primele zece luni ale anului.
Astfel, în primele zece luni ale acestui an, 484 de cupluri au spus ”Da” în faţa ofiţerului de stare civilă, în timp ce zece au divorțat pe cale administrativă. La acestea se adaugă 243 de divorțuri pronunțate la Judecătoria Satu Mare.
Numărul sătmărenilor care au ales să se căsătorească în acest an a scăzut uşor faţă de anul trecut, însă, în paralel, şi divorţurile au fost mai puţine. Directorul executiv al Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, Ionel Torja, susține că în primele zece luni ale acestui an, 484 de cupluri au spus „Da” în faţa ofiţerului destare civilă.
Comparativ, anul trecut numărul cuplurilor care s-au căsătorit în perioada ianuarie – octombrie a fost de 521.Dacă numărul căsătoriilor este uşor în scădere faţă de anul trecut, şi numărul divorţurilor este ceva mai mic, aşa că situaţia familiilor din municipiul Satu Mare nu este îngrijorătoare.
Astfel, în primele zece luni ale acestui an s-au înregistrat zece cereri de divorţ, față de 15 în perioada de comparație. Acestea sunt divorţuri de comun acord, la Starea civilă, în care nu este implicată şi instanţa.
La Judecătoria Satu Mare s-au pronunțat 243 de divorțuri, în timp ce în primele zece luni ale anului trecut s-au pronunțat 280 de divorțuri.
În ceea ce privește numărul de decese, și aici se înregistrează o scădere. Astfel, în primele zece luni ale acestui an s-au înregistrat 1758 de decese, cu 218 decese mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.