Statistică. Un divorţ la fiecare trei căsătorii

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
În municipiul Satu Mare se constată o uşoară creștere a numărului de căsătorii în primele opt luni ale anului.
Astfel, de la începutul anului până în prezent, 560 de cupluri au spus ”Da” în faţa ofiţerului destare civilă, în timp ce 158 au divorțat.
Numărul sătmărenilor care au ales să se căsătorească în acest an a crescut uşor faţă de anul trecut, însă, în paralel, şi divorţurile au fost mai puţine. Directorul executiv al Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, Ionel Torja, susține că de la începutul anului până în prezent, 560 de cupluri au spus „Da” în faţa ofiţerului destare civilă. Comparativ, anul trecut numărul cuplurilor care s-au căsătorit în perioada ianuarie – 06 septembrie a fost de 543.
Dacă numărul căsătoriilor este uşor în creștere faţă de anul trecut, şi numărul divorţurilor este ceva mai mic, aşa că situaţia familiilor din municipiul Satu Mare nu este îngrijorătoare. Astfel, de la începutul anului până în prezent, s-au înregistrat 27 de cereri de divorţ, dintre care 20 au fost pronunţate. Două însă, au fost clasate, iar cinci se află în lucru. Comparativ, în 2015 s-au înregistrat la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor 34 de cereri, 33 finalizate și una clasată. Acestea sunt divorţuri de comun acord, la Starea civilă, în care nu este implicată şi instanţa. În total, s-au pronunțat 158 de divorțuri, 82 dintre acestea la instanțe, 49 la notari și 27 la Starea Civilă. În anul 2015, numărul divorțurilor a fost de 401, aproape dublu față de anul 2014 - când s-au întregistrat 213 divorțuri.
La nivelul serviciilor municipiului, taxa pentru căsătorie este de 50 de lei, dacă evenimentul este programat sâmbăta, până la ora 11,00, respectiv 100 de lei după ora 14,00. Sâmbăta, între orele 12,00 și 14,00, cuplurile care solicită deplasarea ofițerului de stare civilă plătesc 500 de lei. Duminică, taxa pentru căsătorie este 200 de lei. Important de știut este că nu se percepe taxă de căsătorie dacă cuplurile optează pentru oficierea căsătoriei în cursul săptămânii. Directorul executiv Ionel Torja îndeamnă sătmărenii să se programeze online de luni până vineri, pentru a evita aglomerările.
Depunerea unei cereri de divorţ este mult mai scumpă, fiind taxată cu 500 de lei, respectiv 700 de lei la notar.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii